Vlad Chiricheș a bifat, duminică seară, al treilea meci în acest sezon pentru Tottenham, în campionat. Fundașul român a fost aruncat în luptă de Pochettino la pauza meciului din deplasarea de la Hull, când scorul era 1-0 în favoarea gazdelor. Cu el în teren, Spurs a întors rezultatul, impunându-se 2-1 (goluri Kane și Eriksen).
Sezonul actual este unul de coșmar pentru fostul fundaș al Stelei, care nu intră în planurile noului tehnician al lui Spurs. Din 12 partide în Premier League, Chiricheș fusese folosit doar în două, chiar dacă și-a revenit complet după accidentare de mai bine de două luni.
Dacă în precedentele meciuri în care a evoluat, românul de 25 de ani a fost integralist, de această dată Pochettino l-a trimis în teren la începutul reprizei secunde. Chiricheș l-a înlocuit pe fundașul dreapta, Dier, care luase cartonaș galben în minutul 33.
Poziția de fundaș dreapta nu îi este străină lui Chiricheș, el fiind folosit uneori pe acea poziție atât la Steaua, cât și la națională. Totuși, este puțin probabil ca staff-ul tehnic al lui Tottenham să îl vadă ca pe o soluție de viitor în flanc, în condițiile în care Spurs îi mai are la dispoziție acolo pe Naughton și Walker (ambii accidentați în clipa de față).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER